Conferință apologetică – Dave DeWitt, București

În perioada 26-28 octombrie s-a organizat la București întâlnirea bianuală de studiu biblic a echipei lărgite a EE România. Ca de obicei ne-am bucurat de prezența lui Dave și Ellen DeWitt, împreună cu care am finalizat studiul început în primăvară, „Viața lui David”, dar și alte două teme importante: Neocalvinism și Credință. Au participat circa 40 de persoane din mai multe părți ale țării: Botoșani, Adjud, Timișoara, Deva, Orșova-Severin, Chișinău și București.

Mulțumim pe această cale și Bisericii Baptiste Maranata – Colentina pentru găzduire.

„Am avut parte de două zile în care am studiat ultima parte din viața lui David, am văzut unde a greșit, cum putem învăța din greșelile lui și ce ar trebui să ne dorim să avem din punctele lui tari pentru a ajunge și noi la rândul nostru să fim numiți „oameni după inima lui Dumnezeu”.
Dupa ce am învățat și am fost provocați de viața lui David, am privit la ceea ce înseamnă să crezi, ce anume este credința. Dumnică seara a fost o seară revelatoare și plină de clarificări.” Alex Popa – Timișoara

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *