Cu ajutorul Domnului, weekendul trecut am organizat o ieșire misionară pe Valea Prahovei, în localitățile Azuga și Bușteni, unde prezența evanghelică este foarte scăzută. Alături de tinerii de la Timișoara, au participat, alte două echipe de la București și de la Ploiești. Ne-am adunat astfel 44 de persoane, fiind hotărâți să ne lăsăm folosiți de Dumnezeu în lucrarea de răspândire a Evangheliei. Prin urmare, sâmbătă dimineața ne-am organizat în 14 echipe a câte 3-4 persoane și am ieșit pe străzile celor două localități, înarmați cu semințe de legume, chestionare, broșuri de promovare a aplicației „Biblia copiilor”, cât și cu Biblii pentru copii. Timp de circa trei ore, fiecare echipă a experimentat ceea ce Domnul a lăsat ca însărcinare fiecărui credincios, anume bucuria de a împărtăși Vestea Bună a mântuirii! După masa de prânz, am organizat o ieșire în parcul localității unde am avut activități cu copiii și tineri prezenți. Peste 25 de copii și circa 20 de tineri ni s-au alăturat și au avut ocazia să asculte Evanghelia și să se conecteze cu tinerii noștri.
La sfârșitul zilei de sâmbătă am realizat că aproximativ 200 de persoane au fost abordate, dintre care 128 au fost interesate să asculte Evanghelia. O bună parte dintre aceștia au fost atinși de Cuvântul lui Dumnezeu și sperăm ca sămânța sădită în inimile lor să aducă rod!
Duminică dimineața ne-am bucurat să fim la Biserica Penticostală din Săcele, unde am împărtășit experiențele avute pe teren și i-am încurajat pe frați să vestească Evanghelia celor din jur. Sperăm să revenim la Săcele pentru a organiza un seminar de instruire în evanghelizare personală și împreună cu ei să continuăm lucrarea începută în zonă. Domnul să fie slăvit și de data aceasta pentru tot ce s-a realizat!
„În ieșirea în evanghelizare de la Azuga, am abordat aproximativ 15 persoane. Între aceste persoane, au fost două fete și o mamică la care am simțit că a avut mai mult impact Cuvântul decât la ceilalți. Este încurajator să vezi că atunci când te pui la dispoziția Lui, El lucrează. Mă voi ruga în continuare ca El să lucreze la inima acestor fete și sămânța ce am pus-o să dea rod spre mântuirea lor.” Rebeca, Timișoara.
„Lucrarea de la Azuga a fost o experiență unică, aș putea spune, în sensul în care oameni noi au putut auzi Evanghelia, alții chiar luând decizia de a-L urma pe Isus. Ne rugăm în continuare pentru ei, ca Dumnezeu să crească sămânța ce s-a sădit în inimile lor.” Anca, Deva.
„Am avut parte de un timp binecuvântat la Azuga și mă bucur că Dumnezeu m-a pus într-un asemenea context în care am putut să împărtășesc Evanghelia și în același timp să mă bucur de prezența Lui. De fiecare dată când împărtășim Evanghelia, Dumnezeu este prezent și m-am bucurat de faptul că am putut să văd călăuzirea Lui în aceste zile, fie prin cuvintele folosite, fie prin fapte.” Mălina, Timișoara.
„În orașul Bușteni am întâlnit o doamnă care vindea miere de albine. În urma abordării pentru a-i vorbi despre Hristos, am descoperit că aceasta se afla într-o stare de nemulțumire în ceea ce privește viața pe care o trăiește. Ne-am folosit de contextul în care ne aflam și am reușit să dăm curs unei discuții care L-a avut în centru pe Domnul Isus. 30 martie 2019 a fost ziua în care doamna Corina a auzit Evanghelia! Ne-am bucurat să auzim că la un moment dat în viața ei, această femeie a avut ocazia să lucreze cu un om credincios și am înțeles cât este de important să avem o mărturie bună în fața oamenilor. Dacă la începutul conversației doamna Corina a avut o atitudine respingătoare, pe parcursul discuției am realizat că este un om sensibil care are răni în suflet. S-a făcut vulnerabilă în fața noastră și până la sfârșitul conversației am reușit să îi vedem zâmbetul, dar și lacrimile din ochi.” Alina, Râmnicu Sărat.
„Pentru mine personal, această lucrare de la Azuga a însemnat foarte mult. Poate și din pricina faptului că a fost și prima de acest fel. Am rămas plăcut impresionata de oameni. Am abordat grupuri de tineri, mai puțin tineri, oameni singuri, bătrâni, cu păreri diverse. Plăcut impresionată, deoarece oamenii au fost deschiși la ascultarea Evangheliei, deschiși când au auzit de Dumnezeu. Ca primă experientă aș spune că și eu am pus întrebări și am discutat despre Dumnezeu cu liderii și am primit răspunsuri care nu numai că m-au ajutat, însă care mi-au deschis într-o oarecare măsură ochii. Azuga are nevoie de rugăciunile noastre, este lipsă mare de Dumnezeu și mă bucur enorm că am făcut această lucrare în Azuga, pentru că are nevoie de Dumnezeu, la fel ca noi toți. De la drum, la ieșire pe teren si a vorbii cu oamenii, până la discuțiile personale cu liderii, pentru mine a însemnat mult. Și cu siguranță aș repeta experiența și vă încurajez și pe voi să faceți lucrări de genul acesta. Sunt într-adevăr și oameni care poate vă vor descuraja, care „nu sunt curioși” să audă cuvântul lui Dumnezeu, însă pentru o mare majoritate, veți fi o binecuvântare! Bianca, Timișoara.
„Pentru mine a fost prima data cand am practicat tehnica aceasta de evanghelizare si am fost uimita de deschiderea oamenilor din Azuga, chiar si atunci cand sunt confruntati cu adevarul. Sunt recunoscatoare Domnului ca a ingaduit sa fiu si eu prezenta si ca am putut face parte din lucrarea Lui.” Andra, Deva.